Introducere in tranzactionarea cu petrol

| Hot: |
Va recomandam:
Ce este un contract de petrol Brent (BCO/USD)?
Contractele de petrol Brent sunt tranzactionate la FOREX.com la fel ca si perechile valutare, ceea ce difera fiind marja si levierul. Contractul BCO/USD reprezinta 100 barili de petrol Brent exprimati in dolari americani.
Contractul BCO/USD este un CFD (“Contract for Difference”). CFD-urile sunt instrumente de tranzactionare over-the-counter, cu o data de expirare/scadenta, fara o livrare fizica la scadenta ci cu livrare cash pe diferenta de pret.
Petrolul Brent este considerat un tip principal de petrol si mai este cunoscut drept “Petrol UK”. Petrolul Brent este tranzactionat pe Bursa Intercontinentala.
Petrolul poate fi clasificat in functie de densitate in petrol usor si petrol greu iar in functie de continutul de sulf in petrol bogat in sulf si petrol sarac in sulf. Petrolul Brent este un tip de petrol usor si sarac in sulf, extras din Marea Nordului. Pretul Petrolul Brent este in mod normal mai ridicat decat pretul OPEC (petrol mai greu si mai bogat in sulf decat petrolul Brent), si mai scazut decat pretul WTI – West Texas Intermediate- (petrol mai usor si mai sarac in sulf decat petrolul Brent) deoarece calitatea sa se afla undeva intre cele doua. Denumirea de “Brent” vine de la campurile de petrol din Atlanticul de Nord, de unde se extrage acest tip de petrol.
Ore de tranzactionare
Tranzactionarea pe contractele BCO/USD incepe duminca la ora 20:00 EST (luni 03:00 Bucuresti) si se incheie vineri la ora 17:00 EST (24:00 Bucuresti).
In fiecare zi exista o pauza de tranzactionare intre orele 18:00 EST si 20:00 EST (01:00 – 03:00 Bucuresti).
In ziua de scadenta, tranzactionarea se va incheia la ora 14:30 EST (21:30 Bucuresti) – Aflati mai multe despre scadenta contractelor.
Orele de tranzactionare pentru contractele BCO/USD vor fi de asemenea influentate si de sarbatorile legale.
Cine tranzactioneaza petrol Brent si de ce?
Piata produselor petroliere mobilizeaza multe industrii si este astfel influentata atat de numerosi factori geopolitici importanti cat si de activitatile de tranzactionare ale speculatorilor. Participantii la piata globala a petrolului provin din intreaga economie, de la corporatii mari, la traderi de burse, pana la consumatorul obisnuit de benzina care alimenteaza propriul automobil. Companiile aeriene folosesc piata petrolului pentru a se proteja impotriva riscului de crestere a pretului acestuia iar traderii de pe Wall Street tranzactioneaza petrol incercand sa profite de miscarile de pret de pe piata. Factorii care pot influenta pretul petrolului Brent sunt astfel similari cu cei care influenteza cursul perechilor valutare, preturile fiind rezultatul fortelor existente in piata, acestea putand fi politice, financiare sau chiar climatice.
De unde deriva ‘pretul’ Petrolului Brent furnizat de FOREX.com?
Pretul furnizat de FOREX.com pentru contractul BCO/USD deriva din pretul futures al petrolului Brent de pe Bursa Intercontinentala (ICE – Intercontinental Exchange).
Pretul furnizat de FOREX.com deriva din pretul curent (luna in curs) de pe piata ICE pentru contractul petrol, contract in desfasurare pana in a doua miercuri a fiecarei luni; din aceasta data pana la expirarea contractului pe piata ICE, FOREX.com va furniza cotatii pentru BCO/USD de pe piata futures pentru contractul de pe scadenta urmatoare, pentru a evita volatilitatea crescuta de la finalul scadentei celei curente.



